Din ce în ce mai multe brand-uri descoperă puterea pe care o au influencerii în mediul online. Colaborările cu aceștia reprezintă un transfer reciproc de imagine și valoare. Însă nu toate afacerile înțeleg corect avantajele unei colaborări de acest fel. Nu toate afacerile au bugetul necesar pentru a colabora cu influenceri cu sute de mii de urmăritori pe Instagram, așa e? Și bugetul este un factor determinant pentru multe afaceri mici și mijlocii. Aici aducem în discuție nano-influencerii și rolul lor în ”industria” online.
Aceștia sunt utilizatorii pe Instagram care au un număr de urmăritori între 1.000 și 10.000 de persoane. Dar nu numărul acesta este relevant. Recunoaștem un nano-influencer după autenticitatea contului său și după interesele comune pe care le împărtășește cu comunitatea sa. În comparație cu macro sau mega – influencerii (știm că aceste denumiri sunt ciudățele), care au un grup țintă mult mai larg, micro-influencerii se focusează, de obicei, pe o singură nișă/categorie.
Desigur, costurile depind și de tipul de colaborare pe care îl dorești. Dacă aceasta este de scurtă durată sau pe o perioadă îndelungată, dacă dorești doar stories sau concursuri și recenzii. Prețurile se discută și se negociază în funcție de mai multe aspecte.
Dar ca să îți faci o viziune mai clară despre rolul nano-influencerilor, îți prezentăm câteva exemple: oameni tare faini, cu care am avut plăcerea să colaborăm pe diferite proiecte.
Te invităm să-l cunoști, așadar, pe Andrei Albu, blogger, IT-ist, om cu chitară și tătic. Andrei nu este super mega popular și recunoscut pe stradă, însă are în jurul său o comunitate care îl apreciază pentru articolele, recomandările și postările din viața de zi cu zi.
Ecaterina Lavric este un nano-influencer, cu stil, pe Instagram. Comunitatea sa este interesată, în special, de fashion și este foarte activă în comentarii la postări. Catia se pricepe și la gătit, de aceea recomandările ei alternează între ”modă” și ”bucătărie”. Chiar dacă observăm un feed ”fancy”, la secțiunea ”stories” Catia împărtășește momente din viața de zi cu zi. Lucru care o apropie și mai mult de urmăritorii ei.
Elena Olariu este un nano-influencer din Sibiu. Am putea spune că are și trei parteneri importanți în crearea de conținut. Elena are trei pisici tare #instagramabile. Comunitatea sa este formată din consumatori de conținut tip fashion și travel, dar și iubitori de pisici.
Camelia Crișan este solistă de muzică ușoară și populară și influencer pe Instagram. Cum le combină pe cele două? Foarte bine! Îți dai seama de asta aruncând o privire peste contul său de Instagram. Camelia și-a creat în jurul său o comunitate care o apreciază pentru naturalețe și energia pe care o emană.
Apropo, chiar dacă Camelia face parte din categoria micro-influencerilor, era un #must să o menționăm aici, deoarece comunitatea sa a crescut foarte repede timp de un an, lucru admirabil.
Mult spor în găsirea parametrilor potriviți pentru a promova brand-ul tău în colaborări cu influenceri! Dacă ai întrebări pentru noi sau ai nevoie de ajutor, suntem aici!
© Toate drepturile rezervate Parametru Productions | Politica de confidențialitate | Termeni și condiții